SuperAdmin

SuperAdmin

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetuer adipiscing elit, sed diam nonummy nibh euismod tincidunt ut laoreet dolore magna aliquam erat volutpat. Ut wisi enim ad minim veniam, quis nostrud exerci tation

America

Wednesday, 17 September 2014 00:00

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetuer adipiscing elit, sed diam nonummy nibh euismod tincidunt ut laoreet dolore magna aliquam erat volutpat. Ut wisi enim ad minim veniam, quis nostrud exerci tation ullamcorper suscipit lobortis nisl ut aliquip ex ea commodo consequat. Duis autem vel eum iriure dolor in

Merei - Sărata Monteoru

Sunday, 10 September 2017 00:00

Prezentare generală

Merei este o comună în județul Buzău, Muntenia, România, formată din satele Ciobănoaia, Dealul Viei, Dobrilești, Gura Sărății, Izvoru Dulce, Lipia, Merei(reședința), Nenciulești, Ogrăzile, Sărata-Monteoru și Valea Puțului Merei. Comuna se învecinează la est cu municipiul Buzău, în sud-est și sud cu comunele Stâlpu și respectiv Ulmeni, la vest cu comuna Pietroasele, iar la nord cu Tisău și Vernești. Clima este temperat continentală.

Comuna se află în zona izvoarelor râului Sărata, apă cu o lungime de 63 km, care izvorăște din dealurile din nordul comunei și curge spre sud, urmând să se verse în râul Ialomița. Cantitatea medie anuală de precipitații este de 550 l/mp.[necesită citare]

Extremitatea sudică a comunei este aproape de zona străbătută de șoseaua națională DN1B, care leagă Buzăul de Ploiești. Acolo, lângă Popasul Merei aflat pe drumul național, DN1B se intersectează cu șoseaua județeană DJ203G, care duce spre sud-est la Stâlpu și Costești (unde se termină în DN2) și spre nord peste dealul Istrița la Tisău și apoi peste dealul Ciolanu la Măgura (unde se termină în DN10). În Merei, acest drum se intersectează cu altă șosea județeană, DJ205, care o leagă spre est de Vernești (DN10) și spre est de Pietroasele și Breaza. Comuna nu este străbătută de căi ferate, deși pe teritoriul comunei Stâlpu, învecinată în sud, se află halta CFR Băile Sărata-Monteoru, pe linia Buzău–Ploiești.

Situată la sud de Valea Nișcovului și la est de Dealul Istriței, două zone în care istoria a început atunci când primii oameni s-au adunat în așezări stabile, în comuna Merei s-au scos la iveală obiecte arheologice identificate ca aparținând unor culturi și epoci localizate în mileniul IV î.e.n.

Satul Lipia, parte integrantă a comunei, a dezvăluit o necropolă și o așezare din secolul IV-V e.n. Satul este atestat din 1583 de pe vremea lui Mihnea Turcitul într-un document prin care acesta i-a scutit pe locuitorii satului de vinarici:

“...de când s-a așezat Țara Românească de la moșii și strămoșii lor și nu li s-a luat vinariciul de nici un domn al Țării Românești”

Cel mai vechi lăcaș de cult de pe teritoriul comunei este biserica Sf. Pantelimon din satul Ciobănoaia, construită din lemn în secolul al XVIII-lea de către căpitanul Constantin Bencescu și soția sa, Stana. Cea mai veche vatră de istorie este Sărata-Monteoru. Pe teritoriul satului s-au identificat vestigii ale unei așezări neolitice, cultura Aldeni II Stoicani, la mică distanță față de urmele unei alte așezări, de data aceasta din epoca bronzului. În același areal, urmele unei așezări fortificate și mai multe cimitire care conțineau obiecte arheologice specifice l-au făcut pe Ion Nestor să definească și să introducă în cercetarea arheologică cultura de tip Monteoru, care durează de la sfârșitul perioadei timpurii și până în cea târzie a epocii bronzului.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Merei făcea parte din plasa Sărata și era formată doar din cătunele Merei, Odăile și Valea Puțului, având în total 1300 de locuitori ce trăiau în 288 de case. În comuna Merei funcționau 2 școli de băieți și una de fete în satul de reședință, 2 biserici ortodoxe (una în Merei și alta în Valea Puțului), 3 mori de apă și o rafinărie de petrol. Pe teritoriul actual al comunei, în aceeași plasă, mai funcționau și comunele Lipia, Gura Sărății și Monteoru. Comuna Lipia era formată din satele Lipia, Ciobănoaia, Nenciu și Valea Puțului, cu 2310 locuitori în total; în comuna Lipia funcționau o școală de băieți cu 66 de elevi, una de fete cu 44 de eleve, și 4 biserici. Comuna Gura Sărății avea cătunele Atârnați, Cârlești, Ciuhoiu, Dobrilești, Gura Sărății, Izvoru Dulce, Muscelu Dării, Nenciulești-Moșneni și Valea Botii, cu o populație totală de 3330 de locuitori; aici exista o școală de băieți cu 82 de elevi la Atârnați, una mixtă cu 72 de elevi (din care 17 fete) la Valea Botii și 3 biserici.

Comuna Monteoru avea centrul în stațiunea Sărata-Monteoru, și avea în componență și satele Bugheni și Ogrăzile, cu o populație totală de 1770 de locuitori. La Monteoru funcționau o școală de băieți și una de fete în care învățau 43, respectiv 28 de copii; o biserică, o moară cu aburi, o moară de apă cu turbine, și două rafinării de petrol ale lui Grigore Monteoru.
În 1925, comunele aveau aproximativ aceeași configurație, făcând parte din plasa Nișcov a aceluiași județ. Ca populație ele aveau respectiv 5000 de locuitori (Gura Sărății), 2600 (Lipia), 1125 (Merei) și 2068 (Monteoru). În 1931, ele aveau următoarea configurație: comuna Lipia cu satele Ciobănoaia, Lipia și Odăile; comuna Gura Sărății cu satele Atârnați și Gura Sărății; comuna Monteoru cu satele Sărata-Monteoru și Sărata-Nenciulești; comuna Merei cu satele Merei, Ogrăzile, Valea Puțului-Lipia și Valea Puțului-Merei.
În 1950, ele au fost arondate raionului Buzău din regiunea Buzău și apoi (după 1952) din regiunea Ploiești. În 1964, satul Atârnați a luat numele de Dealu Viei. Forma acutală a luat-o comuna în 1968, odată cu reformarea organizării administrative a României comuniste, prin alipirea la comuna Merei a fostelor comune Izvoru Dulce (fosta Gura Sărății), Sărata Monteoru și Lipia. Atunci mai multe sate au fost și comasate, satul Ciuhoiu fiind inclus în Dobrilești, Oizan și Nenciu în Ciobănoaia, Odăile în Lipia, Sărata-Nenciulești în Sărata-Monteoru, Turturești în Nenciulești, Valea Botei în Izvoru Dulce. Comuna a fost arondată județului Buzău, reînființat.

Turism


Localitatea Sărata Monteoru este o stațiune balneară, cunoscută pentru băile sărate și băile de nămol de acolo. În stațiune există o unitate de tratament balnear a Ministerului Muncii, precum și mai multe locuri de cazare (pensiuni, campinguri). În localitate se poate vizita parcul dendrologic amenajat în curtea vilei Monteoru, fost proprietar al stațiunii, precum și mina de petrol unică în Europa și situl arheologic de pe dealul Cetățuia.

Economie


În comună sunt înregistrate 123 societăți comerciale care au ca obiect de activitate: agricultura, viticultura, extragerea petrolului, prelucrarea lemnului, prelucrarea cărnii, turism, comerț.
În industrie funcționează 8 societăți cu capital privat. În industria alimentară, în localitatea Lipia compania Avicola Buzău deține o fermă. În zona Monteoru, se extrage petrol, activitatea fiind desfășurată sub administrarea Schelei Berca a companiei Petrom.
În agricultură activează 14 societăți (10 cu capital privat) care lucrează 6208 ha teren arabil și vie.[necesită citare]

Cultură


În comună sunt 3 cămine culturale și o bibliotecă comunală (N. Gr. M. Nigrim) cu peste 10.000 de volume.
Personalități culturale[modificare | modificare sursă]
•    Nicolae Grigore Mihăescu-Nigrim (1871-1951) - poet, prozator, dramaturg, publicist;
•    Alexandrina Mihăescu (1876-1895) - poetă;
•    Ion Gheorghe - poet, prozator.

Monumente istorice


Vila Monteoru, monument istoric din stațiunea Sărata-Monteoru, comuna Merei
În comuna Merei se află situl arheologic de interes național din zona Dealul Cetățuia-Poiana Scorușului, lângă Sărata-Monteoru, unde s-a descoperit o mare așezare cu necropolă din Epoca Bronzului (mileniul al III-lea–al II-lea î.e.n.); cultura arheologică în care a fost încadrată această așezare a primit numele de „cultura Monteoru” de la acest sit. În afara așezării din cultura eponimă, situl cuprinde și alte așezări din alte epoci: una mai veche, eneolitică, aparținând culturii Cucuteni (faza B), cea mai sudică așezare a acestei culturi arheologice; altele mai noi, respectiv o așezare din perioada Halstatt timpurie (secolele al XII-lea–al IX-lea î.e.n.), una geto-dacică din perioada Latène (secolele al II-lea–I î.e.n.), o necropolă de incinerație din epoca migrațiilor (secolele al VI-lea–al VII-lea e.n.) și o așezare medievală timpurie din secolele al X-lea–al XII-lea.
În rest, în comuna Merei se află alte nouăsprezece obiective incluse pe lista monumentelor istorice din județul Buzău ca monumente de interes local. Nouă dintre acestea sunt situri arheologice: situl „La Huioabă” de la Sărata Monteoru, cel de la „Hula Pităresei” de la sud de satul Valea Puțului Merei, cel de la vest de satul Dealu Viei, cel de la Izvoru Dulce, cel de la Movila Drumul Oilor și cel de la Movila de la Baltă (ambele lângă Lipia), așezarea geto-dacică de pe Dealul Călugărului de lângă satul Merei, necropola din epoca migrațiilor de la sud de satul Ogrăzile, și amplul sit arheologic de la Nenciulești.
Cinci sunt monumente de arhitectură: biserica de lemn „Sfântul Pantelimon” de la Ciobănoaia datând din secolul al XVIII-lea; pivnița brâncovenească de la sfârșitul secolului al XVII-lea din satul Izvoru Dulce; biserica „Sfânta Troiță” cu clopotnița, din același sat (construită la 1813); mina de petrol de la Sărata Monteoru (1874) și ansamblul „Băile Monteoru” cuprinzând bazinele vechi (1888–1895) și vila Monteoru (1903). Alte cinci monumente sunt clasificate ca monumente memoriale și funerare, toate fiind vechi cruci de piatră răspândite pe teritoriul comunei: la Dealu Viei (secolul al XVIII-lea), la Izvoru Dulce (1808), la Ogrăzile (1834) și două cruci din secolul al XIX-lea aflate la Valea Puțului Merei.

Sănătate


În comună sunt 1 dispensar medical uman și 3 puncte sanitare, un cabinet stomatologic și un dispensar veterinar.

Învățământ


Instituțiile de învățământ din comună sunt:
•    3 școli cu ciclu gimnazial (Merei, Izvoru Dulce, Lipia)
•    4 școli cu ciclu primar (Ogrăzi, Lipia, Dealu Viei, Sărata-Monteoru, Gura Sărății)
•    6 grădinițe (Merei, Lipia, Sărata-Monteoru, Dealu Viei, Ogrăzi, Izvoru Dulce)

 

Gelerie foto:

Slănic Prahova

Sunday, 10 September 2017 00:00

Prezentare Slănic Prahova

Situat pe valea pârâului cu același nume, în apropierea unor mari centre urbane (Vălenii de Munte – 20 km, Ploiești – 40 km, București – 100 km), Slănicul este una din stațiunile balneoclimaterice foarte solicitate datorită factorilor naturali de cură și a climatului plăcut, de curățare, puternic ozonat.

Slănicul este încadrat de două șiruri de dealuri principale desfășurate pe axa N-S și în totală concordanță cu aspectul general al regiunii Subcarpaților (altitudine peste 500 m). Porțiunea superioară a dealurilor are aspectul unor platouri largi de pășune și păduri. Media anuală a temperaturii este de 19 grade Celsius, cu o umiditate cuprinsă între 75 – 76% și precipitații de 650 – 750 mm.

Stațiunea Slănic este o stațiune balneoclimaterică deosebită deoarece include Muntele de Sare – unic în lume – și a doua mare salină din Europa. Înconjurată de peisaje pitorești, dispunând de condiții de cazare, tratament și divertisment variate, stațiunea Slănic este locul ideal pentru petrecerea vacanței. Exploaterea organizată a sării începe în 1689. Între anii 1689 – 1800 s-au deschis trei mine în zona cunoscută în prezent ca Baia Verde. Explotarea sării se efectua în salina în formă de clopot. În urma prăbușirii tavanelor acestora și a apelor ce le-au inundat, au rezultat trei lacuri cu apă sărată. Mai târziu, între anii 1800 – 1854, se deschid alte două noi ocne pe versantul de vest al Slănicului, în punctele Baia Baciului și Grota Miresei, care, urmând același proces de transformare, au devenit lacurile sărate de astăzi, care deservesc și astăzi stațiunea Slănic.

Aceste lacuri antroposaline rezultate ca urmare a acumulării apei meteorice în cavitatea vechilor ocne, sunt renumite prin efectul terapeutic datorat nămolului sapropelic și a apei sărate. Dacă istoria zonei datează din timpuri străvechi, cea a stațiunii balneare este mai recenta, datând de la mijlocul veacului trecut. În anul 1877 A. Bernard realizează cea dintâi analiză a apei sărate a lacurilor din localitate. Prima consemnare referitoare la eficacitatea terapeutică a lacurilor datează din 1885, când un ofițer bolnav de reumatism venit la Slănic în cârje, pleacă vindecat după o serie de băi.

Stațiunea Slănic se înscrie în rândul stațiunilor balneare cu ape cloruro-sodice concentrate, cât și în categoria celor ce pot oferi un microclimat subteran de salină.

Din punct de vedere al apelor, Slănicul se aseamănă cu Salies de Bearn, Salins Moutiers și Dax din Franța, Droitwich (Anglia), Salsomaggiore (Italia), Ischl (Austria), Salzungen Oberhousen (Germania).

Frumusețea distinctă a cadrului natural limitrof, particularitățile climatului local determinate de poziția așezării în vatra unui bazin depresionar, nu departe de ultimele culmi montane (aer mai uscat, număr mare de zile cu cer senin, un sezon cald de durată), prezența mai multor obiective turistice, unele dintre ele remarcabile prin dimensiuni și spectacular (în special Muntele de Sare și Salina), amenajările multiple pentru tratament, ospitalitatea localnicilor, toate acestea conferă stațiunii Slănic destinația ideală de vacanță și tratament.

 

Tratament balnear

Tratamentul se efectuează în baza de tratament din incinta hotelului Slănic dotată cu aparatură modernă. Bolile cronice ale aparatului respirator (astm bronșic, bronșită cronică, bronhopneumopatie cronică obstructivă, emfizem pulmonar, infecțiile recurente ale tractului respirator superior, rino-sinuzite cronice, laringo-traheite cronice) beneficiază de tratament complex recuperator reprezentat de:

  • – microclimatul de salină;
  • – aerosoloterapie;
  • – electroterapie (MDF, unde scurte, ultrasunete, infraroșii și ultraviolete, microunde);
  • – kinetoterapie respiratorie;
  • – masatoterapie.

Evoluția a fost extrem de favorabilă în marea majoritate a cazurilor, chiar și în unele considerate dramatice, fapt confirmat de studiile efectuate pe loturi largi de pacienți de către Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie.

Patologia reumatismală (reumatism cronic degenerativ și inflamator, reumatismul abatricular etc) reprezintă o a doua categorie majoră de afecțiuni ce beneficiază de tratamente complexe reprezentate de:

  • – balneoterapie (lacurile saline, bazinele, sălile de băi calde cloruro-sodice, de plante și sălile de duș-masaj, duș gigant, duș scoțian);
  • – termoterapie (nămol sapropelic, parafinat, parafango);
  • – hidrokinetoterapie și kinetoterapie individuală și colectivă;
  • – electroterapie de joasă și medie frecvență analgezică și de electrostimulare (galvanizare simplă, ionizări, băi galvanice, curenți dinamici, curenți Trabert, curenți Huffshmidt) și electroterapie de înaltă frecvență – unde scurte, ultra-sunete, microunde;
  • – magnetoterapie, fototerapie;
  • – laser-terapie;
  • – masoterapie.

Alături de patologia reumatismală, cea neurologică (hemipareze, para și tetrapareze, pareze periferice, neuropareze periferice etc) și cea post traumatică recentă și sechelară beneficiază de factorii terapeutici din stațiune. Lacurile, bazinele și băile saline hiperconcentrate se adresează și altor categorii patologice:

  • – boli de metabolism și nutriție (gușă, pseudogușă și obezi, pentru aceștia din urmă existând programe speciale de cură);
  • – boli dermatologice (psoriazis);
  • – boli inflamatorii cronice ale tractului uro-genital la femei;
  • – unele boli endocrine (hiposecrețiile glandulare).

Stațiunea dispune de posibilități de investigație paraclinice (RX, analize de laborator, probe respiratorii). Stațiunea Slănic nu se adresează numai persoanelor suferinde. Curele balneare antistres, curele pentru prevenirea bolilor adresate persoanelor care lucrează în noxe respiratorii, curele de sănătate adresate persoanelor sedentare și curele geriatrice completează tabloul activității de prevenire și tratament. O altă categorie căreia i se adresează stațiunea Slănic este reprezentată de sportivi, aceștia beneficiind de climatul și relieful colinar din localitate, de microclimatul din salină și facilitățile de antrenament din cadrul complexului balnear.

 

Atracții turistice

Muntele de sare

Muntele de sare din Slănic Prahova este un monument al naturii, o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală, tip geologic), situată pe teritoriul administrativ al orașului Slănic Prahova.

Rezervația naturală are o suprafață de 2 ha și reprezintă un monument natural format prin prăbușirea unei galerii de exploatare a sării (odată cu aceasta antrenând o alunecare de teren și dezgolind muntele), alcătuit din masivul de sare și lacul din mijlocul acestuia.

La 28 mai 1993 a avut loc o prăbușire a laturii sud-vestice a Muntelui de sare. În 2006, în urma unor precipitații, o parte din munte s-a prăbușit în Grota Miresei. Din cauza inundațiilor din acel an, și Grota, cu o suprafață de 425 mp și 20 m adâncime, a început să se surpe.

Precedentul acestor dezastre a fost creat odată cu producerea cutremurului din martie 1977, ce a afectat Muntele de sare, creând fisuri mari și adânci, mai ales pe latura sa estică. După aceste evenimente, administrația salinei a încercat să oprească fenomenul de fisurare a aflorimentului, prin metoda turnării unor stâlpi de beton în sare și prin montarea unor ancore cu cabluri de oțel, însă metoda nu a fost eficientă.

Formarea aflorimentului denumit Muntele de sare și a Grotei Miresei, din interiorul acestuia, are la origine acțiunea omului. Muntele de sare, declarat rezervație naturală geologică și geomorfologică din 1954, are o suprafață protejată de 2 ha. Grota Miresei (425 mp, 20 m adâncime) s-a format în 1914, prin prăbușirea unei mine de sare. Numele de Grota Miresei a apărut după 1920, când, potrivit unei legende, la patru zile după nuntă, o localnică nefericită s-a sinucis, aruncându-se din vârful Muntelui de sare.

Muntele de sare face parte din Complexul Baia Baciului alături de Grota Miresei și Baia Miresei, Lacul Mare (numit și Baia Baciului cu o suprafață de 5.100 mp, adâncime maximă 7 m, hipersalinic, cu o concentrație de 300%) și Baia Porcilor (suprafață de 1.460 mp și adâncime sub 1 m, conținând nămol terapeutic).

Exploatarea din interiorul Muntelui de sare a funcționat până la 1852, cu o producție de cca 150.000 tone. A fost o exploatare descendentă (salina verticală) în formă de clopot, în care accesul se realiza prin două compartimente, dintre care unul vertical, pentru scoaterea sării cu crivacul și al doilea oblic, pentru intrarea și ieșirea lucrătorilor din ocnă.

Existența acestor exploatări a fost însă efemeră, ele fiind invadate de ape care au dizolvat sarea, ceea ce a dus la prăbușirea tavanelor, pe locul lor rezultând forme depresionare, în care s-au format cele două lacuri cu apă sărată — Lacul Mare (Baia Baciului) și Baia Porcilor.

Datorită prăbușirilor celorlalte ocne și a aportului de apă dulce, coperta ce acoperea ocna aflată mai sus, pe deal, a fost afectată de alunecări de teren. Alunecările au dus la dezgolirea masivului de sare de depozitele protectoare, fiind supus acțiunii de dizolvare a apelor meteorice. Apa a sculptat versantul, creând o mare diversitate de forme carstice, numite lapiezuri, ponoare, arcade și concrețiuni de sare. În timp, muntele a suferit o eroziune lentă, apa din precipitații a acționat mereu asupra sa, micșorând volumul exterior și lărgind cavitatea interioară.

Situat pe valea pârâului cu același nume, în apropierea unor mari centre urbane (Vălenii de Munte — 20 km, Ploiești — 40 km, București — 100 km), Slănicul este una din stațiunile balneoclimaterice foarte solicitate datorită factorilor naturali de cură și a climatului plăcut, de curățare, puternic ozonat. Stațiunea se înscrie în rândul stațiunilor balneare cu ape cloruro-sodice concentrate, cât și în categoria celor ce pot oferi un microclimat subteran de salină.

Slănicul a fost atestat documentar în 1532, apoi în 1685, când spătarul Mihai Cantacuzino a cumpărat o jumătate din moșia Slănic pentru a deschide ocne de exploatare a sării.

Zona Baia Baciului a fost folosită ca decor pentru multe secvențe filmate pentru seria ”Haiducilor” cu Florin Piersic în rolul haiducului Anghel Șaptecai.

Galerie foto:


Salina Slănic

Începuturile istoriei salinei datează din jurul anului 1685, an în care spătarul Mihail Cantacuzino a realizat că în regiunea Slănic Prahova există un zăcământ de sare şi astfel, vrând să deschidă o mină, a cumpărat moşia Slănic. Din documentul care consemnează tranzacţia, mai reiese faptul că înainte de anul 1685 au existat vechi ocne de sare, de adâncimi mici, la 5 km est de Slănic (Teişani).

Începând cu anul 1943 s-a deschis Mina Unirea cu un număr de 15 camere, toate cu profil trapezoidal. Exploatarea s-a făcut până în 1972, iar de atunci este destinată circuitului turistic și tratamentului medical sub supraveghere.

Adâncimea maximă a minei este de 217m, iar camerele sale în formă trapezoidală măsoară 55m înălțime, suprafața totală a minei fiind de aproximativ 80.000 mp.

Înălțimea unei săli este de 70 m, iar circuitul se desfășoară în jurul enormului pilon ce susține mina. Se pot admira basoreliefurile înfățișându-l pe Mihai Viteazul sau statuile lui Eminescu, Decebal, Traian (Sala Genezei) și te poți reculege ca într-o imensă catedrală.

Temperatura constantă de 12 grade C tot timpul anului, umiditatea de 50%, compoziția aerului bogat în ioni de sodiu, presiunea atmosferică cu 18-20 mm coloană de mercur mai mare decât cea de la suprafața solului, lipsa factorilor alergeni crează un microclimat special constituind un mijloc natural de tratare a afecțiunilor respiratorii. Eficiența acestui microclimat a fost descoperită cu peste 100 de ani în urmă.

 

Tot aici sunt locuri amenajate pentru sport (fotbal, volei). Locul este folosit pentru diverse evenimente sportive (competiții atletice și loc de antrenament pentru loturile sportive), ca sanatorii pentru bătrâni și bolnavi sau ca decor pentru cinematografie.

Situate deasupra Minei Unirea se află două mine: mina Mihai și mina Carol. Mina Mihai este rezervată în exclusivitate concursurilor internaționale de microaeromodele.

Galerie foto:


Grota miresei

Muntele de sare de la Slănic Prahova se găsește în intravilanul orașului Slănic, cu intrarea pe strada Baia Baciului.

Declarată rezervație naturală geologică și geomorfologică prin 1954, suprafața zonei protejate este de 2 ha. Complexul Baia Baciului este format din Muntele de sare, cu Grota Miresei și Baia Miresei, apoi Lacul Mare (numit și Baia Baciului, cu suprafața de 5100 mp și adâncime maximă de 7 m) și Baia Porcilor, având o suprafață de 1460 mp și adancime sub 1 m și conține nămol terapeutic.

Numele de Grota Miresei a apărut după anul 1920, când, la patru zile după nuntă, o localnică, măritată cu forța de părinți cu un fecior din sat pe care nu îl iubea, s-a sinucis, aruncându-se din vârful muntelui de sare.

Muntele de sare a fost declarat rezervație și monument al naturii. Acest munte miniatural modelat de apa ploilor în sare se extinde pe o suprafață de 2 hectare.

Formarea Muntelui de sare și a Grotei Miresei, din interiorul acestuia are la origine acțiunea omului, prin exploatarea din interiorul Muntelui de sare ce a funcționat până în 1852.

Galerie foto:

 

Cazare Slănic Prahova

Aici găsiți cele mai bune oferte de cazare în Stațiunea Slănic Prahova

Hotel Slănic – apartament

Facilități cameră: baie în cameră, televizor cablu, frigider la cerere, telefon Capacitate cameră: 4 persoane

Mai multe detalii...   Rezervă acum

Baia Roșie Resort – Cameră double

Facilități camere: aer condiționat, internet în cameră, telefon în cameră, tv cablu, duș în cameră, încălzire centrală, minibar.

Mai multe detalii...   Rezervare

Hotel Orizont – Cameră double

Facilități cameră: TV cablu, frigider în cameră, telefon în cameră, încălzire centrală

Mai multe detalii...   Rezervare

Hotel Slănic – cameră double

Facilități cameră: baie în cameră, televizor cablu, frigider la cerere, telefon

Mai multe detalii...   Rezervare

Hotel Slănic – suită

Facilități suită: televizor cablu, frigider la cerere, telefon, baie

Mai multe detalii...   Rezervare