Sunday, 10 September 2017 00:00

Băile Herculane

HERCULANE ARC PESTE TIMP

Scurt istoric

Băile Herculane reprezintă cea mai veche staţiune balneară din România şi una dintre cele mai vechi din lume, prima menţiune epigrafică datând din anul 153 d. C.  AD AQUAS HERCULI SACRAS AD MEDIAM (APELE SFINTE ALE LUI HERCULES DE LÂNGĂ MEHADIA) au fost descoperite de către romani, din timpul războaielor daco-romane (101 – 102; 105 -106 d.C.), dar se presupune că erau cunoscute şi folosite şi de către daci.

Din timpul romanilor au rămas numeroase vestigii: apeducte, băi, statui, tabule votive, ridicate ca semne de mulţumire aduse zeilor pentru vindecare, în special lui Hercules, protectorul staţiunii, considerat de ei cel mai popular erou al antichităţii, prototipul ideal al echilibrului între forţa şi înţelepciune, perfecţiune fizică şi voinţă. Romanii au început să folosească efectul tămăduitor al apelor termominerale de pe Valea Cernei, după cucerirea Daciei.

A doua etapă importantă a dezvoltării staţiunii, a reprezentat-o perioada austriacă, începută după 1718. După 1736, grănicerii bănăţeni au construit majoritatea edificiilor din centrul istoric al staţiunii, purtând amprenta unui impresionant stil baroc austriac.

La sfârşitul sec. XIX, Băile Herculane era o staţiune consacrată pe plan internaţional, devenind o destinaţie solicitată atât de oamenii simpli, care-şi căutau leacul pentru bolile de care sufereau, cât şi de mari personalităţi politice ale vremii care găseau aici locul ideal atât pentru întâlniri de stat cât şi pentru relaxare şi tratament.

Pavilioanele din jurul statuii lui Hercules, construite încă din prima jumătate a sec. XIX, precum şi cel de-al doilea ansamblu arhitectonic monumental, alcătuit din clădirea Casinoului, Băile Imperiale Austriece, hotelurile Franz Iosef (Decebal) şi Carol (Traian), finalizate spre sfârşitul sec. XIX, conturau Centrul Imperial Istoric, ale cărei dotări edilitare rivalizau cu cele ale celor mai moderne staţiuni balneare din Europa.

În anul 1878 se finalizează construcţia gării din Băile Herculane, edificiu care, prin originalitatea şi eleganţa stilului arhitectonic, îşi păstrează până în zilele noastre, locul printre cele mai frumoase gări din ţară. Astfel, staţiunea de pe Valea Cernei, a devenit accesibilă şi pe calea ferată, în afara căilor rutiere şi fluviale (aflându-se la o distanţă de numai 20 de km de portul Orşova) deja  existente.

În anul 1893 se construieşte uzina electrică, aflată în amonte de Hotelul Roman de astăzi, lângă podul de peste Cerna, staţiunea numărându-se astfel printre primele localităţi iluminate electric, din ţările române.

Bineînţeles că principala atracţie turistică, cea care a dus faima staţiunii peste hotare, o constituiau atunci, ca şi acum, miraculoasele ape termominerale, cunoscute şi utilizate încă de pe vremea cuceririi Daciei de către romani, Băile Herculane, atestată documentar din anul 153 d. C., fiind cea mai veche staţiune balneară din ţară şi una dintre cele mai vechi din lume. Deşi nu există dovezi materiale, se presupune că strămoşii noştri daci cunoşteau şi utilizau efectul terapeutic al apelor termominerale din zonă, prin îmbăierea în aşa-numitele „gropane”, care colectau apa izvoarelor termale aflate pe malul Cernei. Chiar şi-n zilele noastre se pot vedea oameni, care, fie iarnă, fie vară, fie noapte, fie zi, preferă această formă de tratament în natură, sub cerul liber.

După cum scria dr. G.Vuia în gazeta Transilvania, din anul 1900: „Mult timp înainte de a fi fost analizate apele de aici şi de a fi fost recomandate de vre-un medic, izvoarele erau deja botezate de popor: baia de picioare, baia de ochi, baia de răni, baia de friguri, etc.” 

Începând cu ultimele decenii ale sec. XIX, o serie de oameni de ştiinţă au venit la Băile Herculane să studieze caracteristicile apelor termale de la Băile Herculane. Astfel, în 1871, a apărut lucrarea doctorului A. Popoviciu, „Băile lui Ercule sau scaldele de le Meedia”, lucrare importantă, datorită amploarei descrierii făcute proprietăţilor fizico-chimice ale apelor din staţiune. De altfel, în următoarele decenii,  zeci de specialişti au avut ca obiect de cercetare miraculoasele ape termale de pe Valea Cernei, aducându-şi o contribuţie importantă la descifrarea efectului tămăduitor al apelor termominerale de pe Valea Cernei.

Deşi era încă o staţiune cu activitate sezonieră, în anul 1895, Băile Herculane înregistrează un record pentru acea vreme, de 10.440 vizitatori. Ofiţeri, ţărani, salariaţi, vizitatori bolnavi sau convalescenţi, atât din ţările române cât şi din toate colţurile Europei, odată cu sosirea primăverii se grăbeau să găsească un loc în renumita staţiune de pe Valea Cernei. Aşa cum consemnează cronicarii vremii era un privilegiu să beneficiezi de un sejur la Herculane, pentru care se dădeau bani grei, chiar aur.

Numărul vizitatorilor a crescut, datorită gradului de confort şi serviciilor la nivel european: camere elegante, băi luxoase, bine înzestrate, posibilităţi de distracţie şi agrement. Începând cu anii 1864 – 1865, funcţionau, în cadrul complexului Casino, salonul de cură cu săli de distracţie (bacara, chemin de fer, ruletă, etc.), cafeneaua, ospătăria şi bazarul-terasă care constituiau un veritabil pol de atracţie pentru lumea mondenă din acea perioadă, vizitatorii găsind aici un excelent prilej de distracţie şi agrement. Salutul roman „SALUTI  ET LAETITAE” („Sănătate şi Bucurie), inscripţionat pe frontispiciul clădirii, arăta menirea acestui loc, de a lecui prin puterea veseliei.

La toate aceste atracţii se adaogă cadrul natural deosebit de pitoresc al staţiunii, cu păduri seculare de brazi, pini, stejari şi arini, la adăpost de vânturi puternice, prin munţii din jur, cu un climat cu acţiune calmantă, de cruţare, cu influenţe submediteraneene. Traseele de drumeţie din jurul staţiunii, amenajate cu foişoare şi băncuţe pentru odihnă, frumuseţea peisajului precum şi aerul proaspăt şi curat, cu o puternică concentrare de ioni negativi, ofereau condiţii excelente pentru relaxare, refacerea forţelor fizice şi intelectuale ale vizitatorilor. Este binecunoscut faptul că  împărăteasă Elisabeta (sau Sisi, cum mai era cunoscută) era îndrăgostită de aceste locuri, fiind oaspetele staţiunii de cinci ori, ultima dată, în anul 1896, împreună cu soţul ei, împăratul Franz Iosef. Fiind pasionată de frumuseţile naturii,  împărătesei îi plăcea să se plimbe pe traseele din jurul staţiunii, însoţită numai de o doamnă de onoare şi de o călăuză locală. În timpul sejurului ei din anul 1887, petrecut la vila care-i poartă numele, din Băile Herculane, se întâlneşte cu regele Carol I al României şi cu soţia acestuia, regina Elisabeta (cunoscută sub pseudonimul de Carmen Sylva), găzduiţi la Hotelul Franz Iosef (actualmente, Hotelul Decebal).

Dezvoltarea la care ajunsese staţiunea în acea perioadă, precum şi renumele dobândit, explică interesul pe care-l manifestau suveranii vremii nu numai de a vizita Băile Herculane ci şi de a beneficia de efectul curativ al apelor termominerale.

În acest context, nu este de mirare faptul că în anul 1896, trei personalităţi politice importante ale vremii, împăratul Austro-Ungariei, Franz-Iosif, regele Carol I, al României şi regele Alexandru I al Serbiei şi-au dat acordul pentru a se întâlni la Băile Herculane şi pentru a avea loc, la Salonul de cură din cadrul complexului Casino, prânzul oficial, de gală, cu ocazia festivităţilor de deschidere a canalului navigabil Porţile de Fier. Aşa cum consemnează cronicile vremii ”La ora 6, s-a ţinut prânzul în elegantul salon de cură, participând suitele, diplomaţii, miniştrii, înalţi demnitari bisericeşti…cam 120 de persoane”.

S-au făcut pregătiri mari pentru această festivitate, staţiunea a fost frumos împodobită şi un număr mare de trăsuri au fost puse la dispoziţia publicului. S-au ţinut toasturi care marcau importanţa evenimentului şi al întâlnirii, pentru relaţiile dintre cele trei ţări.

Suveranii au venit, s-au întâlnit, au toastat şi a plecat fiecare spre capitala ţării sale. Au rămas însă, în mintea şi sufletul oamenilor, imaginea unei staţiuni, Băile Herculane, cu vocaţie internaţională, aflată în plină dezvoltare, precum şi celebrele cuvinte ale împăratului Franz – Iosef:

„Acum, în această vale a Cernei, există cea mai frumoasă staţiune de pe continent”.

Sursa: Dorin Bălteanu, „Herculane – arc peste timp. Turism și istorie la Băile Herculane” – vol. I, 2007, Ed. Printex Craiova

 

PREZENTARE GENERALĂ

Coordonate geografice

Situată pe Valea Cernei, la 5 km de principala arteră ce leagă vestul ţării de Bucureşti-E 70 şi de calea ferată internaţională Bucureşti-Timişoara-Budapesta-Viena, staţiunea Băile Herculane este accesibilă şi pe calea fluvială a Dunării fie dinspre vest: Viena-Budapesta-Belgrad-Orşova, fie dinspre est: Sulina-Galaţi-Drobeta Turnu Severin-Orşova. Aeroporturile cele mai apropiate se află la Caransebeş (80 km), Timişoara (170 km), Craiova (160 km).

Staţiunea Băile Herculane este amplasată într-un cadru natural excepţional, parte integrantă a Parcului Naţional Valea Cernei-Domogled, beneficiind de aer şi climă cu valoare terapeutică indicată pentru toate vârstele şi maladiile, izvoare termominerale ale căror proprietăţi curative au fost verificate încă de pe vremea romanilor. Aşezarea staţiunii pe Valea Cernei, la o altitudine de 168 m, pe aceeaşi paralelă cu Nisa şi Veneţia, îi conferă staţiunii un climat agreabil cu influenţe mediteraneene. 

Scurt istoric

Băile Herculane este una dintre cele mai vechi staţiuni balneare din lume. Eficienţa terapeutică a izvoarelor termominerale din staţiune a fost cunoscută şi utilizată de către romani încă din cele mai vechi timpuri, prima menţiune epigrafică datând din anul 153 d. Ch. În perioada înfloritoarei civilizaţii romane, staţiunea de pe Valea Cernei, purtând denumirea AD AQUAS HERCULI SACRAS AD MEDIAM, a constituit un punct de atracţie pentru aristocraţia Romei Antice. De fapt, ca dovadă a renumelui de care se bucura pe plan internaţional, staţiunea a fost vizitată de-a lungul timpului de mari personalităţi care s-au bucurat de virtuţile terapeutice ale băilor existente aici. Din perioada romană amintim doar pe împăratul Marcus Aurelius şi mama sa Iulia, iar din perioada austriacă de dezvoltare a staţiunii, pe împăratul Franz Iosif şi împărăteasa Elisabeta (Sissi). Referitor la perioada austriacă de dezvoltare a staţiunii, nu putem omite cuvintele împăratului Franz Iosif, care, în 1852, considera Băile Herculane ca fiind “cea mai frumoasă staţiune de pe continent”. De fapt, valoarea acestor locuri este atestată de istorie, care garantează eficienţa terapeutică a apelor termominerale, căci nu întâmplător romanii au construit această staţiune la marginile imperiului lor, lucru care l-au făcut mai târziu şi austriecii, reconstruind şi dezvoltând staţiunea, de asemenea la marginea Imperiului austriac. 

Din timpul romanilor au rămas numeroase vestigii: apeducte, băi, statui, tabule votive, ridicate ca semne de mulţumire aduse zeilor pentru vindecare, în special lui Hercules, protectorul staţiunii, considerat de ei cel mai popular erou al antichităţii. Din perioada austriacă, datează edificiile din centru istoric al staţiunii, ce poartă amprenta unui stil baroc austriac impresionant: Pavilionul 1811 (Direcţiunea Băilor, 1811), Hotelul Apollo (Pavilionul 4-Hotel Francisc, 1824 şi Pavilionul 3- Hotel Teresiana, 1853), Hotel Ferdinand (Hotel Ferdinand, 1838), Cazinoul (1864), Hotel Decebal (Hotel Franz Iosif, 1865), Hotel Traian (Hotel Rudolf, 1871), Pavilionul 6 (1906).

Între 1936-1939 se ridică hotelul Cerna, după planurile arhitectului Ion Precup.

A treia etapă de dezvoltare a staţiunii a reprezentat-o perioada deceniilor 7-8 din sec. XX, când a avut loc o nouă renaştere a staţiunii, în urma investiţiilor realizate înregistrându-se o afluenţă extraordinară de turişti interni şi internaţionali. Din această perioadă datează Hotelul Hercules (1968), restaurantul Hercules (1971), restaurantul Grota Haiducilor (1973), Hotelul Roman (1975), Hotelul Diana (1977), Hotelul Afrodita (1979), Hotelul Minerva (1985), precum şi Hotelurile Domogled (1973) şi Dacia (1982).

Tratamentul

Băile Herculane se situează printre cele mai eficiente staţiuni din lume în tratarea unei game largi de boli, aici practicându-se, cu succes deplin, tratamente preventive, curative şi recuperatorii. Staţiunea dispune de personal medical cu o bogată experienţă în balneologie, care tratează cu succes boli ale aparatului locomotor şi ale sistemului nervos periferic, boli ale aparatului respirator, boli ginecologice cronice, boli ale aparatului digestiv, boli oculare, sindromul supraponderal. Dacă la această gamă largă de tratamente, adăogăm şi alte elemente, cum ar fi şi ionizarea negativă ridicată, climatul relativ blând-care influenţează favorabil evoluţia nevrozelor şi a hipertensiunii, stimulează procesul de creştere la copii şi care în acelaşi timp sunt sedative, de cruţare, cu unele elemente de stimulare tonică-avem un tablou complet al posibilităţilor de tratament.

Factorii de cură

  • Apele termosulfuroase sunt ape minerale sulfuroase, clorurate, sodice, calcice, hipertermale, hipotone utilizate pentru cură externă şi internă.
  • Apele termosaline sunt ape minerale cu conţinut de sodiu, calciu, magneziu şi altele, fiind utilizate pentru agrement.

Sulful (hidrogen sulfurat) termal, agentul terapeutic principal al apelor minerale termosulfuroase din Băile Herculane are o calitate deosebită faţă de cel conţinut de apele minerale termale din alte staţiuni din ţară şi străinătate. Acesta este un sulf solubil, dizolvat în apele termale de mare adâncime, cu o a mare putere de pătrundere şi de difuziune în organism, în timpul îmbăierii.

Acţiunea antioxidantă, progresivă, la nivel molecular, a sulfului termal, poate reduce procesele celulare de îmbătrânire. 

La Băile Herculane, pe lângă binecunoscuta cura externă există şi izvoare pentru cură internă, cum ar fi, Izvorul Diana III pentru tratarea unor afecţiuni ale aparatului digestiv şi Izvorul de ochi Argus pentru unele afecţiuni oculare incipiente, izvor care a făcut şi obiectul unui studiu, încă din anul 1860 realizat de Academia de Medicină din Franţa, autor, doctor în medicină, J.M.Caillat.

  • Cercetările efectuate au stabilit că la Băile Herculane există cea mai ridicată ionizare negativă din ţară şi una dintre cele mai ridicate din lume, element determinant în favoarea unei cure balneare în staţiune.

A avea peste 2000 de ioni negativi pe cmc, la înălţimea de 168 m, sau mai bine zis, a respira la această altitudine mică un aer corespunzător unei înălţimi de 2000-3000 m, este într-adevăr mai mult decât un dar pe care natura îl oferă omului, sănătăţii lui, aici la Băile Herculane.

  • Climatul blând de cruţare-constituie un alt factor terapeutic în tratamentul balneoclimateric din staţiune. De-a lungul coridorului Văii Cernei, la adăpost de vânturile puternice şi zăpezile crestelor, s-a creat o enclavă de climat cu influenţă meridională.

Cura de ioni negativi asociată curei de teren (drumeţii pe traseele din jurul staţiunii, jogging, etc) are un important efect de bioenergizare a organismului uman, cu rezultate remarcabile în tratarea stresului cotidian.  

Toţi aceşti factori de cură, împreună cu pitorescul şi varietatea peisajului conferă staţiunii Băile Herculane privilegiul unui loc ideal pentru o cură balneară, relaxare şi odihnă activă.

Oferta turistică a staţiunii Băile Herculane include:

Tratamente medicale pe toată durata anului şi pentru toate vârstele.

  • Organizarea de întâlniri, seminarii, conferinţe pentru organizaţii profesionale.
  • Recuperare şi tratament pentru sportivi.
  • Activităţi de agrement în aer liber:

- piscine cu apă termală

- tiroliană peste Strada Romană şi râul Cerna organizată de Asociaţia de Turism Băile Herculane (ATBH).

- drumeţii montane efectuate pe trasee de mare atractivitate (“La Crucea Albă”, “Traseul împărătesei”, “Cheile Ţăsnei”, etc.), urmăresc ca turiştii să beneficieze de aer şi climă cu proprietăţi terapeutice deosebite precum şi de cadrul natural excepţional în care se află staţiunea, parte integrantă a Parcului naţional Valea Cernei – Domogled.

- excursii în zonă cu microbuzul, cu vizitarea obiectivelor importante: Defileul Dunării (Parcul Natural Porţile de Fier, Megastatuia marelui rege dac Decebal, Mânăstirea Mraconia, etc.), Orşova - 20 km (Mânăstirea Sf. Ana, Catedrala Catolică), Gura Văii – 35 km (Hidrocentrala Porţile de Fier I, Muzeul), Drobeta –Turnu- Severin la 45 km (Muzeul Regiunii „Porţile de Fier”, Castelul de Apă – monument istoric, Cetatea medievală, Palatul Cultural Theodor Costescu, etc.), Ponoarele (Rezervaţia naturală Ponoarele: „Podul lui Dumnezeu”, Peştera Podului, Lacul fantomă Zaton, Pădurea de liliac), Târgu-Jiu - 105 km (Complexul sculptural „Constantin Brâncuşi”), Morile pe apă de pe Valea Rudăriei (60 km) aflate în Patrimoniul UNESCO, etc.

- croaziere cu nava din portul Orșova, într-unul dintre cele mai fascinante teritorii ale României, Defileul Dunării, pe traseul: Orşova, Ieşelniţa, tabula Traiana, Golful Mraconia, Megastatuia regelui Decebal, Mânăstirea Mraconia, Cazanele Mici, Golful Dubova, Cazanele Mari, Peştera Veterani, Peştera Ponicova.

OBIECTIVE TURISTICE ÎN BĂILE HERCULANE

  • Centrul Imperial Istoric al staţiunii, alcătuit din clădiri, monumente istorice de arhitectură balneară, construite, în sec. XIX, în perioada austriacă de dezvoltare a staţiunii.
  • Statuia lui Hercules, montată în 1847, operă a maeştrilor Ramelmayer şi Glantz din Viena.
  • Vila Elisabeta (1875) - Împărăteasa Elisabeta a vizitat în mai multe rânduri staţiunea, iar în 1887, a petrecut un sejur de şase săptămâni, în vila special amenajată pentru ea (clădirea necesită a fi reabilitată).
  • Băile Imperiale Austriece (1883 -1886) – unde au făcut tratament împăratul Franz Iosef şi împărăteasa Elisabeta (clădire ce necesită a fi reabilitată).
  • Strada Romană – reabilitată cu fonduri europene, în cadrul unui proiect transfrontalier în colaborare cu oraşul Veliko Gradişte din Serbia. Pe strada Romană se pot vizita vestigiile apeductului roman, aflat la cca. 50 m de Hotelul Roman, basoreliefuri (copii) de pe Columna lui Traian, izvorul Hygeea, pe frontispiciul căruia este inscripţionată prima denumire romană a staţiunii AD AQUAS HERCULI SACRAS (LA APELE SFINTE ALE LUI HERCULES) şi punctul muzeistic de la Parterul Hotelului Roman.
  • Punctul muzeistic de la parterul Hotelului Roman, unde se află Băile Imperiale Romane, basorelieful lui Hercules sculptat în stâncă, prima reprezentare a celebrului erou antic, precum şi copii după tabulele votive din perioada romană, descoperite pe teritoriul staţiunii.
  • Parcul Central al stațiunii, reabilitat în 2016 cu Pavilionul muzical unde timp de 10 ani (1896 – 1906), în timpul sezonului estival, austriacul Jakob Pazeller, cel care a compus faimosul vals ”Souvenir de Herkulesbad”, a dirijat fanfara Regimentului de infanterie din Arad.
  • Arborele mamut Wellingtonia Gigantea din Parcul Central, originar din California, printre puţinele exemplare aclimatizate la noi în ţară, plantat pe vremea împăratului Franz Iosef
  • Gara CFR, construcţie inaugurată la 20 mai1878.
  • Peştera Grota Haiducilor (Peştera Hoţilor) în care s-au descoperit urme de locuire umană din paleolitic.
  • Centrul de vizitare al Parcului Național Domogled – Valea Cernei, inaugurat în 2015, cu trei secții de vizitare: Sala peșterilor (demisol), Sala cu flora și fauna Parcului (parter), Sala comunităților.

RESURSELE DE APE TERMOMINERALE

La Băile Herculane, principalul factor terapeutic îl constituie apele termominerale, indicate atât în cura externă cât şi în cura internă. Aceste ape se impun atât prin bogăţia izvoarelor, cât şi prin varietatea compoziţiei chimice.

  • Izvoarele pentru cura internă

-DIANA III (lângă Rotonda)

Caracterizarea apei: apă minerală naturală, sulfuroasă, clorurată, sodică, calcică, hipertermală, hipotonă.

Indicaţii terapeutice:

  • afecţiuni ce necesită cure de colereză (diskinezii biliare, colecistite cronice, sechele postoperatorii ale căilor biliare).
  • afecţiuni ce necesită cure de diureză (infecţii urinare, sechele postoperatorii ale căilor urinare)

Apa poate fi utilizată şi în cura externă în următoarele afecţiuni:

  • reumatism cronic degenerativ.
  • reumatism abarticular.
  • sechele musculo-articulare post-traumatice.

-NEPTUN III (de ochi)

Caracterizarea apei: apă minerală naturală, sulfuroasă, clorurată, calcică, sodică, hipertermală, hipotonă.

Indicaţii terapeutice:

  • unele afecţiuni oftalmologice (conjunctivite cronice , blefarite cronice)
  • idem DIANA III.

NEPTUN II (de stomac)

Caracterizarea apei: apă minerală naturală, sulfuroasă, clorurată, calcică, sodică, hipertermală, hipotonă.

Indicaţii terapeutice: -idem DIANA III.

  • Izvoarele pentru cura externă

-FORAJ 511 H

Caracterizarea apei: apă minerală naturală, sulfuroasă, clorurară, calcică, sodică,         hipertermală, hipotonă.

Indicaţii terapeutice:

  • reumatism cronic degenerativ
  • reumatism abarticular
  • sechele musculo-articulare post-traumatice
  • afecţiuni neurologice periferice

-FORAJ TRAIAN (la Podul Roşu)

Caracterizarea apei: apă minerală naturală, sulfuroasă, clorurată, calcică, sodică, hipertermală, hipotonă.

      Indicaţii terapeutice: idem Foraj 511 H.

            -FORAJ NEPTUN I+IV (lângă Izvor stomac)

Caracterizarea apei: apă minerală naturală, sulfuroasă, clorurată, calcică, sodică,  hipertermală, hipotonă.

Indicaţii terapeutice: idem FORAJ 511 H

     -SURSA APOLLO II (în spatele Restaurantului Grota Haiducilor)

Caracterizarea apei: apă minerală naturală, sulfuroasă, clorurată, calcică, sodică, hipertermală, hipotonă.

SURSE DE APE TERMOMINERALE FOLOSITE LA AGREMENT

      -FORAJUL CRUCEA GHIZELEI (Ştrand 7 Izvoare)

      Caracterizarea apei: apă oligominerală, mezotermală.

      -SURSA HERCULES I (Hotel Roman)

      Caracterizarea apei: apă minerală naturală clorurată, calcică, sodică.

 

Povestea valsului „Souvenir de Herkulesbad”

Sursa: Dorin Bălteanu, ”Herculane – arc peste timp.Turism și istorie la Băile Herculane”, vol. III, 2017, Ed. Info Craiova

În vara anului 1903, staţiunea de pe Valea Cernei era, ca de obicei, plină de vilegiaturişti care-şi petreceau vacanţa în hotelurile luxoase ale „celei mai frumoase staţiuni de pe continent” aşa cum o caracteriza împăratul Franz Iosef în anul 1852.

Femei îmbrăcate în rochii lungi cu mâneci bufante, cu pălării mari şi înflorate, cu umbreluţe de soare în mână, bărbaţi eleganţi cu gulere înalte, pălării şi baston, se plimbau prin parcul din faţa Cazino-ului, ascultând fanfara ce ataca partituri celebre în pavilionul de muzică din parc. Animație mondenă, acorduri înaripate ale muzicii împreună cu peisajul montan spectaculos ce încadrează staţiunea de o parte şi de alta, edificiile monumentale, toate acestea constituiau o atmosferă ideală pentru vacanţă, atracţie irezistibilă pentru vizitatorii care veneau la Băi, din toate colţurile Europei, uitând de grijile şi problemele lor cotidiene. An de an, circa 10.000 de vilegiaturişti căutau să-şi facă din timp rezervare pentru a prinde un loc în faimoasa staţiune. În anul 1896, staţiunea înregistrase un număr record de 11.036 vizitatori.

Seara peisajul devenea feeric. Se aprindeau lampadarele din parc, de pe stradă, cele de la podul de fier forjat, toate iluminate electric. Cele 24 de ferestre ale Sălii de argint şi ale Salonului de cură, parcă luau foc de atâta lumină. În luna iunie, zeci de licurici brăzdau cerul iluminat de stele, iar când luna îşi trimitea razele argintii pe meterezele de calcar ale muntelui Domogled, chiar deasupra Cazinoului, salutând maiestuos mulţimea multicoloră a vilegiaturiştilor, totul devenea parcă un tablou desprins din lumea basmului. Concertul fanfarei din Pavilionul de muzică, completa sonor, în mod armonios, acest decor magic, lăsând amintiri de neuitat oaspeţilor staţiunii.

Între orele 21,00 - 23,00 programul distractiv se muta în Salonul de cură, astfel ca: „...greuluşii melancoliei să nu cuprindă pe cel ce vine la Băile Herculane. Este dans, petrecere pentru toate neamurile. Tinerimea se veseleşte dansând, iar bătrânii privesc cu plăcere. Obiceiul de a se îngriji de buna – dispoziţie a publicului care vine la băi, tot romanii  l-au introdus.”[1] SALUTI ET LAETITIAE (SANATATE ŞI BUCURII) era deviza romană, inscripţionată pe frontispiciul Salonului de cură, cu care erau întâmpinaţi vilegiaturiştii.

Este ora prânzului, în iunie 1903. Vilegiaturiştii îşi efectuaseră deja procedurile balneare recomandate de medicii staţiunii şi după servirea mesei la unul din numeroasele restaurante, fiecare îşi făcea siesta. Unii se retrăgeau în camerele hotelurilor, alţii la o ceaşcă de cafea pe terasa Cazinoului, citind jurnalele vremii, alţii la sala de lectură a bibliotecii, alţii la  biliard, tenis sau popice, beneficiind de oferta de agrement variată a staţiunii din acea perioadă. În clădirea somptuoasă a complexului Cazino, cu Salonul de cură şi Sala de argint cu jocurile de ruletă, baccarat chemin de fer, etc., era concentrată, în principal, oferta de agrement pentru cei veniţi în staţiune.

O vedere nostimă de epocă prezintă în partea stângă a imaginii, turiştii, la sosire în staţiune, cu portofelul doldora de bani, la mijloc zona centrală a staţiunii cu clădirea Cazino-ului, restaurantul, terasa, bazarul cu buticuri şi Pavilionul de muzică din centrul parcului, iar în

partea dreaptă a vederii, la plecare, turiştii cu portofelul golit[2]...O imagine sugestivă pentru posibilităţile de distracţie oferite de faimoasa staţiune de pe Valea Cernei.

În acea zi de iunie a anului 1903, compozitorul Jakob Pazeller, dirijorul orchestrei regimentului 33 de infanterie de la Arad care concerta în pavilionul din Parcul Central (Parcul Gisella) se găsea într-o pauză între două sesiuni muzicale, cea de dimineaţă, între orele 10,00 -12,00 şi cea de după-amiază, între orele 17,00 – 19,00.

Fusese detaşat la Arad de şapte ani, în timpul verii având misiunea să încânte cu muzica sa lumea din înalta societate a Europei, venită în vacanţă, în Băile Herculane.

Încă de la sosire (1896), tânărul ofiţer de 27 de ani se îndrăgostise efectiv de pitoreasca staţiune. Impresionat de frumuseţea peisajului, Jakob Pazeller se plimba în timpul liber în natură, pe potecile traseelor de drumeţii, marcate şi prevăzute cu băncuţe şi foişoare de odihnă. Astfel, pentru Jakob Pazeller, staţiunea Herkulesbad devenise un loc preferat în care, în fiecare an, în sezonul estival, îmbina datoria de ofiţer al armatei imperiale cu plăcerea de a petrece  un sejur într-una din cele mai frumoase și mondene staţiuni ale continentului.

La 27 septembrie 1896, a avut şansa de a participa la un eveniment marcant din viaţa staţiunii: întâlnirea împăratului Franz Iosef, cu regele Carol I şi cu regele Alexandru I[3], cu ocazia ceremoniilor de la Salonul de cură din Băile Herculane, desfăşurate în urma inaugurării Canalului navigabil Porţile de Fier. O întâlnire memorabilă a celor trei mari suverani, la care tânărul dirijor a avut o mare responsabilitate, delectarea Înalţilor Oaspeţi pe durata sosirii acestora şi în timpul mesei festive de la Salonul de cură cu muzică adecvat aleasă pentru fiecare moment al întâlnirii. O sarcină dificilă, având în vedere importanţa evenimentului, dar de care tânărul ofiţer s-a achitat cu succes, primind aprecierile suveranilor. Regina Elisabeta a României care scria poezii sub pseudonimul de Carmen Sylva, l-a solicitat chiar să-i compună muzică pentru poeziile sale. Astfel, s-au născut numeroase piese muzicale dedicate reginei.

 Poate că aceste plăcute amintiri îi reveneau în minte lui Jakob Pazeller, la ora când acesta îşi făcea siesta, savurându-şi cafeaua după masa de prânz, pe terasa Cazinoului, în acea zi de iunie a anului 1903.

Şi, desigur că se mai gândea şi la plăcuta întâlnire cu doamna Aranka von Hets Ödönné, soţia notarului Hets Ödön, notar în cadrul Judecătoriei Regale Maghiare pe care o cunoscuse în vara anului 1902 şi cu care se împrietenise. Scrisoarea cu felicitări de Anul Nou împreună cu partitura valsului „Souvenir de Herkulesbad” trimise ulterior doamnei Aranka, denotă sentimentele de simpatie pe care compozitorul austriac le nutrea faţă de tânăra doamnă, sentimente care, probabil că au constituit una din sursele de inspiraţie ale acestuia atunci când a compus valsul Souvenir de Herkulesbad.

Iată ce-i scria Jakob Pazeller doamnei Aranka cu ocazia Noului An[4]:

 Mult stimată doamnă,


          Permiteţi-mi să vă adresez cele mai bune urări de Anul Nou. În acelaşi timp, vă rog, stimată doamnă, să-mi scuzaţi impoliteţea şi să primiţi compoziţia alăturată. O să  vă trimit luna viitoare partiturile de pian pentru ambele compoziţii. ,,Souvenir de Herkulesbad,” trebuie să fie interpretat de orchestră foarte încet şi rar.
           Deci încă odată scuzaţi-mi tăcerea.


           Cu sărutări de mâini,  al Dvs. devotat,


                               Pazeller

 

Jakob Pazeller nu a uitat nici la vârsta senectuții de dragostea platonică ce l-a animat în tinerețe, titlul ultimului vals compus la vârsta de 88 de ani fiind... ”Aranka”.

 

Dar să revenim în luna iunie a anului 1903 când amintirile frumoase împreună cu atmosfera de vacanţă din staţiune, peisajul montan fascinant, femei frumoase îmbrăcate elegant, îi creau lui Jakob Pazeller o stare de bună –dispoziţie şi inspiraţie.

 

Sedus de aceste amintiri, compozitorul Jakob Pazeller se ridică de la masă și intră în  somptuosul Salon de cură, străbătu sala maiestuoasă și se aşeză, relaxat, la pian cu gândul de a-și transpune starea sufletească în câteva note muzicale improvizate.  Degetele sale au început să alunece aproape involuntar pe clapele pianului. Sunetul pianului îi trezea reveria amintirilor,  umplându-i sufletul de nostalgii.

La un moment dat, şi-a dat seama că din improvizaţiile sale s-a dezvoltat o temă interesantă. A început să fie mai atent, dându-și seama că a apărut, surprinzător, un vals boem, o melodie uşor dansabilă, un flux de note muzicale romantice. Temei principale, care, iniţial, i s-a părut cam melancolică, i-a găsit un final mai dinamic cu surprinzătoare armonii. Într-o jumătate de oră, piesa era gata, cu partitura scrisă. S-a îndrăgostit pe loc de melodia sa, pe care s-a decis să o orchestreze și să o prezinte în public. La prima repetiţie cu orchestra, deja valsul a căpătat nuanţe noi, îmbogăţit fiind cu sonorităţile ample ale veşmântului orchestral.

După numai două zile, a avut loc premiera valsului în faţa publicului din staţiune. Emoţia artistică a compozitorului s-a transmis aproape instantaneu  celor prezenţi. A fost un succes de zile mari... Publicul a recepționat cu emoție mesajul autorului pe care l-a apreciat cu ovaţii minute în şir, cerând reluarea de mai multe ori a valsului.

Ce a urmat, a fost ca o poveste de succes... Cea de-a 124-a compoziţie a autorului, intitulată inspirat „Souvenir de Herkulesbad”,  a avut un succes cu totul neaşteptat, trezind interesul iubitorilor de muzică din toată lumea. Valsul a fost interpretat la Viena, Leipzig, având succes în S.U.A. și chiar în îndepărtata Japonie. În provincia Nyiregyhaza din Ungaria, era cântat la începutul fiecărui bal, iar în staţiunea de pe Valea Cernei devenise un fel de imn al staţiunii.

Purtând în inimă melodia îndrăgită şi apropiată de suflet, oaspeții Băilor au răspândit faima valsului şi a staţiunii în toate colţurile lumii.

Editorul Kálmán Nádor care a publicat valsul în 1903, la Budapesta, a încheiat mai multe contracte peste hotare, la Viena, Stockholm, Praga.

Celebritatea valsului ajunge şi la regele Spaniei, Alfonso al XIII-lea care îi solicită autorului să compună muzica pentru nunta sa cu prinţesa de origine scoţiană, Victoria Eugenia de Battenberg, eveniment ce are loc la 31 mai 1906. În semn de apreciere atât pentru muzica compusă, cât şi pentru întreaga sa activitate, în anul 1908, regele Alfonso al XIII-lea îl decorează pe Jakob Pazeller cu cea mai mare distincție militară, medalia jubiliară Ordinul Meritul Militar Regal Spaniol, clasa I.

În Ungaria, Zerkovits Béla scrie un text pentru vals care începe cu versul:

“Priveşte-mă în ochi şi spune-mi, dragă: mă mai iubeşti?”

Totuşi, atât textul lui Zerkovits Béla, cât şi cele care au urmat, în mai multe limbi, nu au avut succesul melodiei, nefiind reţinute de public. Se pare că cei care au scris aceste texte nu au înţeles că succesul extraordinar pe care l-a avut valsul „Souvenir de Herkulesbad” se datorează emoţiilor plăcute trăite de compozitor într-un loc special, în binecunoscuta staţiune de pe Valea Cernei, de care acesta s-a legat afectiv. Sentimentele trăite au fost transpuse remarcabil, de autor într-o melodie accesibilă, de mare popularitate, cu priză directă la publicul vizat, oaspeţii staţiunii Herkulesbad. Aceștia au apreciat încă de la prima audiție, melodia romantică ce reflecta, cu o intuiţie genială, stările sufleteşti trăite de vilegiaturiști în faimoasa staţiune de pe Valea Cernei. Probabil că acest lucru nu l-au înţeles textierii care au încercat, fără succes, să cuprindă în cuvinte mesajul transmis de autorul melodiei prin limbajul universal al muzicii.

În anul 1910, editura Nádor Kálmán din Budapesta tipăreşte partitura valsului vânzând-o în peste 10.000 de exemplare în toată lumea. Editura Rhöder din Leipzig şi-a dat seama de potenţialul uriaş al compoziţiei şi a cumpărat drepturile de autor pentru teritoriul Germaniei. Astfel, partitura a apărut succesiv în limba engleză, suedeză, franceză, bulgară, cehă, italiană. Aşa a început odiseea mondială a acestui adevărat şlagăr al începutului de veac XX, fiind îndrăgit şi fredonat instantaneu de către public.

 

Celebrul compozitor italian Giacomo Puccini fiind în anul 1908 în turneu la Budapesta, a cerut orchestrei să interpreteze valsul, avându-l pe el ca dirijor deoarece încântătoarea melodie îl vrăjise în timpul unui sejur în Veneţia.

Jurnaliştii vremii, uimiţi şi ei de succesul compoziţiei, l-au întrebat pe autor :
« D-le Pazeller, aţi avut sentimentul că aţi compus ceva extraordinar, ceva care vă va face faimos în toată lumea ?»

Răspunsul autorului a fost sincer şi foarte ferm :

« Nu ! Am compus o mulţime de valsuri frumoase ca acesta şi nimeni nu a observat ! În schimb audienţa de la Băile Herculane, a fost foarte impresionată»[5].

Şi iată cum staţiunea Băile Herculane faimoasă deja şi căutată la sfârşitul sec. XIX, datorită apelor termale miraculoase, a climatului blând cu efecte deosebite în refacerea organismului, a peisajului deosebit de pitoresc şi, nu în ultimul rând, a edificiilor balneare de nivel european, a ajuns să facă celebru, prin asociere, acest vals “Souvenir de Herkulesbad”. 

Un nou element de imagine, a făcut ca faima bimilenarei staţiuni de pe Valea Cernei să ajungă în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, împreună cu simbolul său din acele vremuri, valsul “Souvenir de Herkulesbad”.

BIBLIOGRAFIE:

- Színház és Mozi, 1956. február 24.

- Ország Világ, 1957. augusztus 6.

- Magyar Nemzet, 1957. szeptember 27.

- Neue Zeitung, 1957. szeptember 27.

- Film Színház Muzsika, 1957. november 2.

- Österreichische Blasmusik, március 1973.

- Badische Tagblatt, 2007. november 5.

- Józsefvárosi Újság,  2008.

- Magyar Nemzet, 2013. augusztus 3.

----------------------------------

[1] Din comunicarea doctorului George Vuia la Adunarea generală a asociaţiei ASTRA la Băile Herculane, din 9-10 sept. 1900 – Biblioteca Astra Română din Sibiu

[2] Dorin Bălteanu – „Herculane – arc peste timp”, Editura INFO, Craiova, 2007, vol. 1, pag. 94

[3] Idem, vol. 2, pag. 175

[4] Traducerea din germană gotică, Lavinia Micu, Caransebeș

[5] Bajor Nagy Ernő- Ország Világ,6 august 1957, anul 1, nr. 11

 


 

Galerie foto:

Centrul istoric


 

Vedere generală + Peisaje Valea Cernei


 

Vestigii + Foto vechi

 

Media