TECHIRGHIOL - TURISMUL ACVATIC
TECHIRGHIOL este oraş cu statut de autoadministrare şi staţiune balneo-turistică, conform H.G. nr.1122/10.10.2002 pentru aprobarea condiţiilor şi a procedurii de atestare a stațiunilor turistice, precum și pentru declararea unor localități ca stațiuni turistice de interes național, respectiv local.
Diversitatea și unicitatea resursei turistice acvatice
Localizarea orașului Techirghiol
Techirghiol este un oraș din județul Constanța situat în extremitatea sud-estică a României, conform anexei 1.
Cu o suprafață totală de 46007 km² , Techirghiolul este situat la 15 km de Constanţa și la 2 km de Eforie Nord.
Intrarea în orașul Techirghiol
Techirghiolul este cunoscut ca și staţiune balneară din anul 1899. Atunci s-a inaugurat: Azilul maritim Techirghiol, cu paturi și instalaţii pentru băi cu nămol.
Pe aceste meleaguri s-au descoperit mai mult întâmplător mărturii care ajung până în neolitic, aşezarea Techirghiol fiind inclusă în faza a doua a culturii Hamangia-Cernavodă.
Vasile Pârvan a efectuat încă din anul 1924 cercetări sistematice pentru a scrie istoria acestor locuri, iar din anul 1854 avem primele înscrisuri despre calităţile terapeutice ale nămolului, când un comandant otoman îşi vindecă braţul bolnav.
Lacul Techirghiol – informații generale
Lacul Techirghiol este situat pe țărmul Mării Negre, între localitățile Techirghiol, Eforie Nord și Eforie Sud. El se deosebește fundamental de celelalte lacuri prin aspectele sale fizico-geografice cu toate că geneza este aceeași (liman fluvio-marin).
Lacul Techirghiol este cel mai întins lac salin din România, cu lungimea de 7.500 m, adâncimea de maximum 9 m și salinitatea de peste 90 g/l.
Temperatura medie a apei este în general apropiată de cea a aerului. Datorită mineralizării ridicate, temperatura apei lacului Techirghiol poate scădea sub 0°C fără să înghețe. Către centrul lacului, temperatura apei se modifică în sensul că atât încălzirea cât și răcirea se produc mai greu, datorită inerției termice impusă de grosimea mai mare a stratului de apă.
Fauna nevertebratelor ce populează lacul Techirghiol este dominată de crustaceul Artemia salina, care împreună cu alga Cladophora cristalina furnizează materia primă pentru producerea nămolului sapropelic cu componenți minerali activi care îi dau o valoare terapeutică deosebită.
Lacul Techirghiol este o zona avifaunistică deosebit de importantă, declarat sit Ramsar în 2006 (cu suprafata de 1462 ha). Printre speciile de păsări global amenințate pot fi menționate gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis) si rața cu cap alb (Oxyura leucocephala). Pe lângă speciile migratoare de păsări, remarcabil este și numărul mare de specii cuibăritoare din această zonă.
Diversitatea și unicitatea resursei turistice acvatice
Stațiunea Techirghiol beneficiază de existența unor condiții naturale deosebite, concretizate în prezența unor factori naturali sanogeni, și anume: Climatul, Nămolul Sapropelic și Apa Sarată a Lacului. Împreună acești factori reprezintă tezaurul stațiunii Techirghiol.
Climatul - Amplasarea geografică a stațiunii, la numai 3 km de țărmul Mării Negre, într-o regiune de stepă dobrogeană, determină caracteristicile climatului: temperat continental, de stepă, cu influențe marine, caracterizat printr-o temperatură medie anuală de aproximativ 11 grade Celsius, o umiditate a aerului de circa 80%, vânt prezent aproape permanent, cu o viteză de 4-5 m/s (mai ales între orele 11-17 ), aeroionizarea medie de 900 de ion pozitivi si negativi/ cm cub cu ușoară predominantă pozitivă.
Acest tip de climat determină un confort termic redus, ce implică o solicitare adaptativă intensă a organismului, în special prin mecanismele sale de termoreglare.
Climatoterapia in stațiune se recomandă atât în scop profilactic, cât și curativ în perioada mai - septembrie, asociată după caz și cu băi reci de nămol în multiple afecțiuni locomotorii, ginecologice, dermatologice etc.
Nămolul sapropelic din lac este o avuție a stațiunii; el a adus faima acestor locuri. Astfel în anul 1924, la Expoziția Universală de la Paris, nămolul de Techirghiol a primit medalia de aur.
Nămolul se află sub formă sedimentată pe fundul lacului, în anumite zone ale acestuia pe o arie totală de aproximativ 98 ha, într-un strat cu o grosime de cca 0,6 m.
Nămolul negru (ca păcura), lucios, onctuos are un miros caracteristic și posedă proprietăți fizice care îl fac extrem de util în tratamentul diferitelor afecțiuni; el reprezintă un unicat din toate punctele de vedere.
Astfel, nămolul are proprietatea de a se întinde, a se mula pe suprafața corpului (este plastic); absoarbe apa ca un burete, fiind capabil totodată să se și amestece foarte bine cu ea (este hidropexic); înmagazinează ușor căldura (este termopexic) cand este încălzit și o cedeaza greu corpului nostru (are o termoconductibilitate redusă); de aceea, aplicat fierbinte pe piele, dă o senzație de căldură mai redusă decât o baie cu apă la aceeași temperatură.
Nămolul este o substanță cu o compoziție chimică complexă, formată în urma unui proces biologic extrem de îndelungat (numit peloidogeneza) în condițiile specifice din lacul Techirghiol.
Nămolul conține substanțe solide organice și anorganice, sub forma unor granule cu diametrul foarte mic, substanțe în forma coloidală organice și minerale, apa care provine din lac și în care sunt dizolvate o mulțime de substanțe și gaze.
Nămolul se folosește încălzit pentru diverse proceduri: împachetări, cataplasme, tampoane vaginale și în amestec cu apa sărată din lac, pentru băi la cadă.
Pe plaja amenajată pe malul lacului și amplasată chiar în fața Sanatoriului Balnear, nămolul înca se folosește, în sezonul cald, pentru oncțiuni. Aceasta este prima și cea mai veche metodă de tratament cu nămol, folosită înca din secolul al XIX-lea pentru tratament, inițial în mod empiric, apoi fundamantată științific.
De altfel, folosirea terapeutică a nămolului a fost studiată inițal de Alphons Saligny, apoi de Institutul Roman de Balneologie; începând din anii '30, studiile respective constituie un fundament științific solid privitor la acțiunea terapeutică a nămolului și la metodologia de aplicare a tratamentelor cu nămol.
Apa sărată a lacului Techirghiol este puternic hipertonă, cu o concentrație de aproximativ 80g săruri minerale la litru, deoarece lacul Techirghiol este un fost golf maritim izolat de mare printr-o fâșie de nisip, ceea ce a condus în timp, la o puternică concentrare a sărurilor din apa de mare, în condițiile climatului arid al zonei.
Apa lacului are o mineralizare totală de 52 g/l. Fiind atât de concentrată, apa nu se poate folosi simplă decât în cura externă, pentru băi, atât reci, cât și calde la bazin sau la cadă.
Apa își exercită efectul terapeutic prin temperatura sa, prin compoziția sa chimică și prin densitatea sa crescută ce determină o forță arhimedică mai ridicată decât apa simplă, cu o senzație de descărcare a greutății accentuate a membrului sau a corpului cufundat în ea.
Complexitatea și calitatea ofertei turistice, infrastructură turistică, servicii turistice, programe turistice
Complexitatea și calitatea ofertei turistice cunosc în ultima perioadă o dezvoltare accelerată, astfel că Primăria orașului Techirghiol a conceput un Plan de dezvoltare a turismului în zonă, păstrând însă specificul local, tradițiile și bogăția naturală a stațiunii. Acest plan de dezvoltare cuprinde:
- exploatarea lacului Techirghiol din punct de vedere turistic prin amanajarea unui debarcader cu un vaporaș care să facă curse regulate pe lacul Techirghiol ( proiect în curs de implementare ),
- amenajarea unui parc terapeutic în fața Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol (proiect în curs de implementare) – acest parc reprezentând un deosebit loc de agrement, recreere dar și recuperare terapeutică atât pentru localnici cât și pentru turiști.
Faleza lacului Techirghiol reprezintă o oază de liniște, un cadru propice atât pentru relaxarea localnicilor cât și a turiștilor.
Alături de condițiile naturale deosebite, stațiunea Techirghiol beneficiază de existența uneia dintre cele mai moderne baze de tratament fizio-terapeutic din tara noastră, aflată în incinta Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol.
Santoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol
Aici se asigură tratamentul balneofizic al pacientilor/turiștilor internați în cele trei secții ale sanatoriului, precum și tratamente ambulatorii.
Fiind dispusă pe doua niveluri, în baza de tratament se pot trata până la 800 pacienți și se pot realiza peste 2500 proceduri zilnic, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol oferind o paleta variată de tratamente (proceduri) terapeutice și spa:
- 26 de căzi pentru realizarea băilor cu apă sărată, din lac, și a băilor de nămol.
- cataplasme cu nămol.
- 6 căzi pentru băi de plante în care se pot realiza peste 80 de proceduri/zi.
- 2 căzi pentru băi de plante cu bule în care se pot realiza peste 25 proceduri/zi.
- 2 căzi pentru duș subacval, între care o modernă cadă "Laguna", care permit realizarea a peste 25 proceduri /zi.
- Un bazin treflă cu apă dulce, destinat hidrokinetoterapiei individuale. Acest bazin este extrem de util în recuperarea pacientilor cu deficit functional sever. Bazinul este dotat cu un compresor destinat procedurilor de hidromasaj si cu un elevator destinat persoanelor cu deficiente locomotorii.
- Instalații moderne, termostate pentru realizarea procedurilor termice contrastante.
- Instalație pentru duș masaj.
- Bazin cu apă sărată pentru hidrokinetoterapie colectivă
- În apa sărată încălzită la 33-34 grade se execută programe de gimnastică pentru mai mult de 300 bolnavi/zi, adaptate fiecărei categorii de patologie întâlnite, sub supravegherea unui profesor specializat.
- Se asigură și lucrul individual în bazin pentru pacienții la care se impune acest lucru.
- Tot în sectorul de hidrotermoterapie se pot realiza și tratamente ginecologice prin utilizarea apei sărate din lac.
- aparate pentru electroterapie si electrodiagnostic complexe, computerizate cu două posturi de lucru: Endomed 982, BTL 06 alături de aparate Diadin, TUR 10, TUR RS 12, Nemectrodin și un aparat vacuum BTL 12 cu două canale.
- Aparate ce realizează tratamente combinate de electroterapie de joasă și medie frecvență cu ultrasunete: Sonoplus 591, Sonoplus 464.
- 6 băi galvanice digitale cu termostat și instalație de climatizare în spațiul aferent.
- aparate de ultrasunete(între care și un aparat BTL 07, având transductoare de diferite mărimi și frecvențe de emisie).
- aparate de unde scurte, aparat magnetodiaflux și un aparat magneto-terapeutic NTL 09 computerizat ce poate trata simultan 2 pacienți, prin folosirea simultană a două posturi de lucru și 60 de programe pentru cele mai variate categorii de patologie;
- lampă cu ultraviolete; lămpi Solux; instalație pentru băi de lumină parțiale și un aparat de laser terapie din categoria "soft" laserelor, cu lumină infraroșie.
- Sectorul de electroterapie mai dispune de un sector de inhaloterapie în care se pot realiza tratamente individuale sau de grup cu diverse substante medicamentoase sau colective cu apă sărată.
- Sanatoriul dispune de 7 cabine de masaj în care se pot trata cu masaj clasic peste 140 de pacienti/zi, iar kinetoterapia se realizează într-o sală mare destinată activităților de grup și 2 săli pentru kinetoterapie individuală.
Foarte aproape de Sanatoriul Balear și de Recuperare Techirghiol se găsește Mânăstrirea Sfânta Maria, o oază de liniște și relaxare spirituală. Din verande încărcate cu mușcate și trandafiri ne întâmpină măicuțe milostive, cu dragoste de Dumnezeu și de oameni.
Bisericuța din lemn își are sorgintea în inima Maramureșului, fiind strămutată ulterior la stâna regală de la Sinaia. În interiorul acestei bisericuțe s-a închinat, copil fiind, Majestatea Sa, Regele Mihai. A fost adusă la Techirghiol în anul 1951. În interiorul mănăstirii turiștii pot vizita un mic, dar deosebit de însemnat muzeu al creștinismului dobrogean.
În cadrul Mânăstirii Sfânta Maria funcționează din anul 2000 o modernă bază de tratament, unde în funcție de recomandarea medicului specialist se pot aplica oricare din urmatoarele proceduri: galvanizare, ionogalvanizare, curenți diodinamici, curenți interferențiali, ultrasunete, stimulare electrică funcțională, băi galvanice, băi de namol, băi minarale cu apa din lacul Techirghiol, băi de plante, masaj kinoterapie, bicicletă ergonomică, laser-terapie, saună. Turiștii care vor să beneficieze de aceste sevicii se pot caza în structura proprie de cazare, clasificată ca și hotel**, ce este formată din 70 camere cu baie proprie, televizor și frigider.
Infrastructura turistică a orașului Techirghiol cuprinde peste 22 operatori turistici: vile si hoteluri de clasificări diferite (cel mai mare și mai cunoscut operator turistic fiind Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol), resturante, un sistem de transport în comun rapid și accesibil, diferite unități de agrement, dar și numeroase instituții de cultură, generatoare de manifestări artistice și socio – culturale.
Instituții de cultură:
- Casa de Cultură “Constantin Tănase” Techirghiol
- Biblioteca Orăşenească Techirghiol
- Teatrul de Vară “Jean Constantin” Techirghiol
- Sala de cinema
- Centrul social-pastoral “Sf.Maria”(cu bază de odihnă şi tratament balnear Sf.Pantelimon) – protosinghel Cleopa Nistor – administrator,
- Parohia I – cu hramul “Sf.Ilie” - preot paroh Pasmangiu Viorel
- Parohia II – cu hramul “Sf.Ioan Botezătorul – preot paroh Stoichin Ciprian
- Biserica Adventistă
- Biserica Apostolică
Manifestari artistice și socio-culturale:
- Activităţi legate de diferite evenimente ale etniilor
- Festivalul Naţional de Muzică Uşoară “Glasul Speranţelor” Techirghiol
- Acţiuni şi întâlniri periodice cu scriitori şi poeţi
- Concursuri sportive
- Concursuri şi expoziţii de desene cu participarea copiilor din localitate
- Expoziţii de pictură şi sculptură
- Sărbătorirea “Zilei oraşului Techirghiol”
- Festivalul de Umor “Constantin Tănase”
- Organizarea Târgului de flori “EXPOFLORA ” (luna mai)
- Organizarea Târgului de Produse Mânăstirești (luna august)
Aceste evenimente organizate de Primăria orașului Techirghiol au menirea de a diversifica oferta culturală atât pentru localnici cât și pentru turiști pe tot parcursul anului.
Cu un mijloac de transport în comun sau autoturismul proprietate personală, turiștii pot vizita împrejurimile județului / obiectivele turistice după cum urmează:
Constanta: Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie (Cultura Hamangia si Gumelnita; obiecte din timpuri stravechi, Lapidarium, Camera lui Ovidiu); Muzeul Marinei Romane Muzeul Arheologic, Edificiu Roman cu Mozaic, Muzeul de Arta, Muzeul Militar National, Muzeul de SculpturaIon Jalea, Complexul Muzeului de Stiinte Naturale (Acvariu Prof. Ion Borcea , bazin cu delfini, Micro Delta etc.), Complexul Astronomic (Planetarium, observatorul astronomic, statie solara), Catedrala Episcopala Ortodoxa Romana (construita in 1883), mozaicul templului spaniol, Marea Moschee (Bizantina-stil egiptean cu influente romanesti, construita in 1822), Casinoul (stil baroc francez cu elemente rococo, construit in 1909), Farul din Geneva (secolul al 14-lea), noul far (1958), portul comercial(1857), portul turistic Tomis
Adamclisi: Complexul Muzeelor ( Muzeul Tropaeum Traiani, altarul funerar, mausoleul, ruinele cetatii Tropaeum Traiani, Muzeul Arheologic)
Murfatlar: Complexul de Manastiri (obiective arheologice si crestiniste, Muzeul Viticulturii Dobrogene
Cernavodă: vestigii arheologice din culturile Hamangia, Gumelnita si Cernavoda, Podul Anghel Saligny si viaducte (cele mai lungi din Europa), Fosile (rezervatii, fosile de fauna si flora) Rasova: ruinele fortificatiei romane Flaviana (din timpul lui Constantin cel Mare)
Harsova: ruinele cetatii romane Carsium fondate de Imparatul Traian in anul 103 e.n. Histria: Cetatea Histria (prima colonie greaca din litoralul Pontului Euxin, fondata de marinarii din Milet in 657 inainte de Cristos) Muzeul Arheologic Histria (elemente de constructie romane, baso-reliefuri, statuete, adornamente, ceramica greaca si romana)
Mangalia: vestigiile Cetatii Callatis construita intre secolele 4- 7 dupa Cristos (portul antic Callatis, apeductul roman, gravuri antice, basilici siriane), Muzeul Arheologic Callatis (1925)( antichitati grecesti si romane: coloane antice, baso-reliefuri, sculpturi, adornamente, ceramica fina de alabastru, statuete, monezi), Colectia de Curiozitati Mercutius (timbre, litografie, ceasuri, picturi, sculpturi, lucrari grafice) , Moscheea Sultanului Eshmahan (1525), monument in stil maur (covoare orientale, fantana ritualica, Lapidarium, cimitir turcesc
Medgidia: Muzeul de Arta, Marea Moschee (monument arhitectural maur din 1856)
Mircea Voda: ziduri romane
Ostrov: ruinele cetatii romano-bizantineDervent
Satul Sipotele: padure plina de bujori dobrogeni, monument al naturii
Cheia: Masivul Cheia- rezervatie naturala, botanica, geologica (pietre de corali, plante mediteraneene, pesteri).
Ion Corvin: rezervatie de bouri salbatici si caprioare
Comuna Limanu: pestera Limanu, rezervatie speologica; colecție de artă (picturi, sculpturi, lucrari grafice)
Participarea la proiecte locale/regionale/internaționale pentru dezvoltarea turismului durabil în cadrul destinației
Având în vedere necesitatea promovării stațiunii Techirghiol în diverse sectoare – economic, social, cultural, Consiliul Local Techirghiol consideră oportună realizarea unor evenimente inedite în orașul Techirghiol începând de anul acesta : Târg de flori, Concurs de veliere pe lac, Concurs canin, Concurs de Șah
În afară de aceste evenimente aflate la prima ediție anul acesta, orașul Terchirghiol se poate mândri cu Festivalul de Muzică Ușoară pentru Copii GLASUL SPERANȚELOR. Acest festival, aflat la a IX-a ediție, reunește iubitori de muzică ușoară din toate colțurile țării în ideea formării unei culturi muzicale şi estetice în rândul publicului autohton şi nu numai, cât şi crearea aptitudinilor necesare pentru a aprecia frumosul şi respectul pentru creaţie şi creatori.
Odata cu acest eveniment organizat în luna iunie, orașul Techirghiol atrage numeroși turiști, astfel că toți copii participanți la concurs beneficiază de servicii de cazare și masă gratuit, în timp ce însoțitorii lor apelează la serviciile operatorilor turistici.
Un alt proiect cultural important ce are ca scop secundar atragerea turiștilor îl reprezintă Festivalul de teatru Scena lui Tănase, festival aflat la a doua ediție. De asemenea , numeroase reprezentații artistice sunt oferite gratuit, în aer liber, de către aritștii Casei de Cultură Constantin Tănase din Techirghiol.
În baza dispozițiilor Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale republicată, art. 16 alin.(1) "inițiativa unităților administrative-teritoriale de a coopera și de a se asocia cu unități administrativ – teritoriale din străinatate, precum și de a adera la o asociație internațională a unităților administrativ – teritoriale" , Consiliul Local Techirghiol a adoptat în data de 22.08.2009 H.C.L. nr. 188 , conform căreia orașul Techirghiol s-a înfrățit cu stațiunea Acqui Terme din Italia. Parteneriatul are ca scop dezvoltarea colaborării între comunități, organizațiile publice și de cultură, cât și manifestări comune în domeniile: cultura, învățământ, turism, sport, activitati sociale, economie. Astfel, la propunerea Primăriei din Acqui Terme/ Italia de a participa în cadrul programului Cultural European de cooperare, în calitate de coorganizator, alături de alte 7 țări: Belgia, Spania, Franța, Germania, Regatul Unit al Marii Britanii, Ungaria și Italia (municipalitatea din Acqui Terme) am hotarât aplicarea în cadrul priectului "Thermae Europae in Motion" dar și aplicarea pentru alte proiecte ce au ca scop crearea unei reţele de oraşe SPA bogate în tradiţie termal şi patrimoniu, în scopul de a valorifica istoria lor şi de a proteja patrimoniul termal cultural şi artistic , de la politica de promovare şi valorificare inovatoare la valorificarea arhitecturii termale în Europa şi a peisajului termal (arhitectura în verde), la promovarea oraşelor termale în calitate de centre culturale la nivel european.
Forme asociative la nivelul destinației, activarea în cadrul organizațiilor de turism de nivel regional/național/internațional
La nivel regional orașul Techirghiol face parte din Zona Metropolitană Constanța.
Zona Metropolitană Constanţa are o populaţie de cca. 500 000 de locuitori şi reprezintă prima structura administrativă de acest tip din România, fiind alcătuită din 14 localităţi: municipiul Constanţa, oraşele: Năvodari, Eforie, Ovidiu, Murfatlar, Techirghiol şi comunele: Mihail Kogălniceanu, Cumpăna, Valu lui Traian, Lumina, Tuzla, Agigea, Corbu şi Poarta Albă. Zona Metropolitană Constanţa se doreşte a fi un instrument administrativ eficient în scopul promovării unor proiecte comune de dezvoltare integrată a zonei şi de atenuare a discrepanțelor de dezvoltare dintre localităţi, un facilitator privind atragerea investiţiilor şi a Fondurilor Structurale, o platformă de colaborare între unităţile administrativ-teritoriale componente şi un nucleu de dezvoltare a serviciilor publice.
La nivel național, orașul Techirghiol activează în cadrul Asociației Naționale a Stațiunilor Turistice din România, care s-a constituit în anul 2002, având sediul la Herculane, scopul asociației fiind ocrotirea și promovarea turismului românesc. Ulterior sediul asociației s-a mutat la Covasna până în anul 2007, actualmente sediul aflându-se la Amara, județul Ialomița.
La nivel internațional putem menționa înfrățirea cu stațiunea Acqui Terme (Italia) în vederea dezvoltarea colaborării între comunități, organizațiile publice și de cultură, cât și manifestări comune în domeniile: cultura, învățământ, turism, sport, activitati sociale, economie.
De asemenea, la nivel internațional în luna februarie 2010, orașul Techirghiol a aplicat pentru a deveni membru al Consiliului European al Rutei Cultural Termale, ce-și are originea în Asociația Orașelor Istorice Termale Europene. Orașul Techirghiol a devenit membru al acestei Asociații în scopul creării unei rețele europene a orașelor termale, creșterii atractivității regiunilor în care aceste orașe sunt situate, participării la proiecte de finanțare în parteneriat cu alte orașe - membre ale Asociației.
În vederea derulării de proiecte comune pentru a susține atractivitatea / mediatizarea turistică, orașul Techirghiol s-a înfrățit cu următoarele localități:
- Montevago / Italia (Acord de înfrăţire -anexa la H.C.L. nr.64/10.05.2001);
- Tekirdag / Turcia ( C.L. nr.80/09.09.1999 privind înfrăţirea cu oraşul Tekirdag);
- Rotterdam / Olanda ( C.L. nr.8/19.01.1998 )
Programe turistice pentru categoriile sociale defavorizate
Prin operatorii economicii din unitatea administrativ teritorială, stațiunea Techirghiol participă la programul social Litoralul pentru toți prin S.C. DUBLET S.R.L. Prin acest program turistic social, familiile ce venituri modeste pot cumpăra de la agențiile de turism bilete de odihnă și tratament la prețuri promoționale.
Copii / tinerii cu dizabilități au posibilitatea de a participa la diferite programe educative dar și de a efectua tratament balnear și de specialitate conform indicațiilor medicului de familie în cadrul Sanatoriului pentru Copii Techirghiol.
Pentru tinerii – participanții la Festivalul de Muzică Ușoară pentru Copii Glasul Speranțelor, Primăria orașului Techirghiol oferă o mini-tabără pe perioada desfășurării concursului (cazare, masă și o excursie - un tur al litoralului românesc)
Persoanele de vîrsta a treia ce au calitatea de pensionar își pot procura bilete prin Casele Județene de Pensii de pe raza teritorială a localității unde își au domiciliul. Pentru aceste bilete de tratament, pensionarii plătesc jumătate din valoarea pensiei în plată și beneficiază de cazare, tratament de specialitate (proceduri recomandate de medicul care îi consultă la sosire) dar și trei mese pe zi.
Având în vedere numărul mare de solicitări pentru tratament în stațiunea Techirghiol și ținând cont de numărul redus de bilete de tratament repartizate pentru anul 2010 (3850 locuri), Primăria orașului Techirghiol prin primar Stan Adrian a inițiat o corespondență cu Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului în vederea suplimentării numărului de bilete ce pot fi contractate prin intermediul Caselor Județene de Pensii.
Totuși, acei pensionari ce nu și-au putut procura un bilet de tratament prin Casa Județeană de Pensii, pot beneficia de tarife promoționale din partea Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol, dacă prezintă trimitere de la medicul de familie și un cupon de pensie.
Operatori turistici
- SANATORIUL BALNEAR ȘI DE RECUPERARE TECHIRGHIOL – HOTEL**
- HOTEL** SF. MARIA
- VILA ALEXIA***
- VILA ATLANTIS***
- PENSIUNEA ANINA***
- PENSIUNEA DARIA***
- VILA CÂMPINA**
- VILA MAREA NEAGRĂ**
- VILA SELECT***
- VILA RUBIN**
- VILA BELLA**
- VILA VERA**
- VILA OLT*
- VILA BICAZ*
Anexa 1 – localizare oraș Techirghiol
Galerie foto:
http://statiunibalneo.ro/index.php/localitati/techirghiol#sigProGalleria9e9871e3ab